- MUZEE IN JUDETUL VALCEA -
Muzeul de Istorie a Judetului Valcea
Muzeul de Arta "Casa Simian"
Ramnicu Valcea
Muzeul Satului Valcean, Bujoreni
Muzeul Viei si Vinului, Dragasani
Complexul Muzeal Maldaresti
Casa Memoriala "Anton Pann"
Ramnicu Valcea
Muzeul de arheologie si arta religioasa "Gh.Petre-Govora", Baile Govora
Colectia de arta plastica "Alexandru Balintescu", Costesti
- PUBLICATII -
Revista BURIDAVA
- GALERIA FOTO -
Muzeul de Istorie
Site realizat de AVANSOFT
Pagina de Facebook
Boromir
Jooble
http://jooble.com.ro/
http://jooble.org/
Deschiderea expozitiei de arheologie

Deschiderea expozitiei de arheologie

Înfiintat în 1968, Muzeul de Istorie a Judetului Vâlcea a cunoscut mai multe etape de transformare si restructurare, pe masura ce colectiile de care dispune s-au îmbogatit.

Din anul 1982, expozitia permanenta este organizata în cladirea „Scolii cu ceas” din Râmnicu Vâlcea, edificiu reprezentativ al orasului în secolul al XIX-lea, de asemenea remodelat pe parcursul ultimelor decenii.

Muzeul de Istorie detine importante colectii de arheologie, numismatica, medalii, obiecte medievale casnice, de cult, de podoaba, steme, steaguri, harti, manuscrise, tiparituri si arta decorativa din epoca moderna si contemporana, care reprezinta valori de civilizatie si spiritualitate româneasca din plan local si national.
Prin continutul si forma expozitiei, Muzeul de Istorie înlesneste mai buna cunoastere a traditiilor si zestrei patrimoniale vâlcene si contribuie la construirea identitatii culturale comunitare.

Refacerea expozitiei permanente a Muzeului de Istorie a Judetului Vâlcea s-a realizat între anii 2003 – 2008.



Sala 1 - PALEOLITICUL



Odata cu primele unelte realizate de om începe si prima etapa a preistoriei omenirii, paleoliticul (epoca veche a pietrei: palaios = vechi, lithos = piatra, cca. 1.800.000/2.000.000-10.000/8.000 î. Hr.)
Paleoliticul cuprinde cea mai mare parte a Pleistocenului (prima etapa a erei Cuaternarului), perioada în care se încadreaza si marile glaciatiuni. Cele mai vechi descoperiri de pe teritoriul Europei au o vechime de 1.500.000 de ani si sunt legate de patrunderea lui Homo erectus în acest spatiu. Homo erectus (una dintre speciile anterioare omului modern) a fost cel care a reusit sa stapâneasca focul si sa-l foloseasca în avantajul sau. Tehnica folosita la prelucrarea uneltelor de piatra a fost cioplirea.


NEOLITICUL



Începând cu neoliticul (epoca noua a pietrei: neos = nou, lithos = piatra, cca. 6.600-5.000 î. Hr.) sunt utilizate noi tehnici de prelucrare a pietrei: slefuirea si perforarea. Acum încep sa fie produse vase si obiecte ceramice.Datorita rezistentei sale în timp si a faptului ca, sensibila la schimbarile si influentele culturale ce produc transformari asupra formei, decorului si tehnicii de realizare a vaselor, ceramica a permis folosirea ei pentru încadrarea cronologica a complexelor arheologice (locuinte, morminte, sanctuare etc.) si pentru obtinerea unor informatii diverse despre comunitatile care au utilizat-o.
Poate ca cea mai importanta transformare pe care o sufera societatea umana este trecerea la producerea de hrana, care ieste obtinuta nu numai prin vânat sau cules din natura, ca pâna acum. Omul începe sa lucreze pamântul si sa creasca animale. Sunt cultivate cereale precum grâul, orzul si meiul si sunt crescute taurine, ovicaprine si porcine. Aceste schimbari în economia umana au dus la sedentarizare (constituirea unor asezari stabile), oamenii nemaifiind nevoiti sa parcurga distante mari pentru gasirea hranei.


Sala 2 - ENEOLITICUL



Primul metal folosit pentru confectionarea uneltelor a fost cuprul. Acesta a fost utilizat si la obtinerea armelor si la realizarea unor obiecte de podoaba. Initial metalul a fost gasit în natura sub forma unor bulgari, în stare nativa, fiind prelucrat prin ciocanire înca din neolitic. Proprietatile metalului (moale, trainic si extensibil), au facut ca acesta sa fie cautat din ce în ce mai mult, în forma naturala, dar si sa fie extras din minereuri.
Odata cu eneoliticul (epoca aramei si a pietrei: aeneus=de arama, lithos=piatra, cca. 5000-3800/3700 î.Hr.) apar topoare masive din cupru, de diverse tipuri, unele dintre ele fiind folosite ca însemne ale puterii. Aceste topoare, dar si o gama larga de obiecte din arama, sunt turnate în tipare. Piatra ramâne însa principala materie prima utilizata la confectionarea uneltelor si armelor .


EPOCA BRONZULUI



În epoca bronzului (cca. 3500-1200/1150 î. Hr.) au loc transformari fundamentale, cu implicatii majore asupra viitoarei istorii a continentului european. În spatiul ocupat de civilizatiile agricultorilor eneolitici vor patrunde treptat indo-europenii, cu o economie preponderent pastorala. Fondul lingvistic al indo-europenilor va sta la baza principalelor limbi europene contemporane (din acest font indo-european s-au desprins limbi precum: latina, greaca, germana, slava, celtica, tracica, albaneza, iraniana, indiana, lituana etc.). Comunitatile indo-europene s-au suprapus peste fondul local întâlnit si au creat noi sinteze culturale. Acum va începe procesul de etnogeneza al tracilor.


PRIMA EPOCA A FIERULUI. HALLSTATT- UL



Raspândirea metalurgiei fierului, înmultirea uneltelor, armelor si a altor obiecte lucrate din acest metal, a dus la înlocuirea treptata a vechilor tehnologii bazate pe metalurgia bronzului. În primele faze ale Hallstatt-ului (cca. 1200/1150-450 î. Hr.), fierul este foarte rar folosit, constatându-se o prezenta masiva a obiectelor din bronz. Folosirea fierului se generalizeaza în perioada Hallstatt-ului mijlociu,când, datorita calitatilor sale superioare si a existentei din abundenta a minereurilor, a înlocuit piatra si bronzul. Acum se înregistreaza primele atestari culturale ale geto-dacilor, ce se vor individualiza în cadrul lumii tracice, prin cultura Basarabi.


Sala 3 - A DOUA EPOCA A FIERULUI. LATČNE-UL DACIC



Pe teritoriul judetului Vâlcea au fost descoperite numeroase materiale arheologice apartinând perioadei Latčne (cca. 450 î. Hr.-106 d. Hr.). Cele mai multe informatii le avem despre dava (asezarea) dacica de la Ocnita, Buridava. Dezvoltarea marelui centru geto-dacic de la Ocnita s-a datorat, în primul rând, existentei în apropiere a unor importante zacaminte de sare, materie prima extrem de cautata si indispensabila vietii umane si animale, a carei valoare era apreciabila, mai ales ca în multe locuri lipsea cu desavârsire. Dupa destramarea marelui stat dac creat de Burebista (82-44 î.Hr.), Buridava a devenit centrul unei formatiuni statale si un important centru politic, mestesugaresc si comercial Aici este mentionat acel Basileus (regele) Thiamarcus.
Extrem de interesante sunt descoperirile facute pe Colina Sacra de la Buridava. Aceasta include o acropola si sapte terase, asezate în trepte, aproximativ pe directia VNV-ESE, pe care s-au identificat trei camere subterane si sute de gropi, la care se adauga, câteva mici locuinte de forma ovala. Acropola si primele trei terase erau incluse într-un sistem de delimitare si aparare. Este posibil ca aceasta fortificatie sa fi avut mai mult rolul de delimitare al locul sacru decât sa fi fost folosita pentru aparare. Locuirea ia sfârsit odata cu constituirea taberei romane de la Stoniceni (anul 105 d. Hr.).

Cele mai timpurii semnalari ale unei posibile prezente a omului pe teritoriul judetului Vâlcea au fost facute la Tetoiu-Bugiulesti (com. Tetoiu).


Sala 5 - ROMANII PE TERITORIUL JUDETULUI VÂLCEA



Prezenta romana pe teritoriul judetului Vâlcea (106-271 d.Hr.) este atestata înca din perioada razboaielor purtate de Traian împotriva lui Decebal,când aceasta regiune a jucat un rol important în contextul pregatirii celei de-a doua campanii romane pentru supunerea regelui dac.
Pentru cel de-al doilea razboi (desfasurat între anii 105-106), împaratul Traian (98-117) a conceput un plan strategic în care a integrat si un corp expeditionar ce trebuia sa înainteze de-a lungul Oltului. Concentrarea trupelor pentru acest corp a avut loc în zona de deschidere a Vaii Oltului, în dreptul actualei localitati Stolniceni (municipiul Râmnicu Vâlcea),unde s-a constituit cea mai importanta aseyare romana de pe teritoriul actualului judet Vâlcea.
În timpul împaratului Hadrian (117-138) este conceputa si frontiera de pe Olt a Provinciei Dacia, denumita de specialisti Limes Alutanus. Cea mai timpurie fortificatie romana (castru) de pe Valea Oltului a fost ridicata la Sâmbotin (com. Daesti), înca din perioada razboaielor purtate de Traian împotriva dacilor. Odata ce Oltul va deveni limita a Imperiului, numarul de castre pozitionate de-a lungul râului a crescut. Cunoastem, cu aproximatie, regiunea în care au fost ridicate cele mai multe castre, precum si numele lor, datorita Tabulei Peutingeriene (o harta romana datata în secolul III).
In deceniul patru al secolului al III-lea teritoriul judetului Vâlcea, la fel ca întreaga Dacie romana, va fi afectat de incursiunile barbare (populatii din afara frontierelor Imperiului Roman). Faptul ca într-un interval de numai 16 ani, între245 si261,au fost ascunse 16 teyaure monetare, descrie situatia deosebit de tensionata din regiunea de sud a Daciei, ce a dus la alterarea vietii romane si la reorganizarea apararii în timpul domniei lui Gallienus (253-268). Restrângerea controlului militar roman asupra unor teritorii ale provinciei în timpul lui Gallienus reprezinta primul pas catre retragerea romana din teritoriile nord-dunarene.In anul 271, data decisa de împaratul Aurelian (270-275),existenta Provinciei Dacia si prezenta autoritatii romane în spatiul nord-dunarean a încetat. Populatia romanizata va continua sa locuiasca, însa, pe teritoriul judetului Vâlcea, fapt dovedit printre altele de descoperirile arheologice de la Stolniceni, constituind componenta de baza a etnogenezei poporului român.



Text introductiv: Dr. Ioana Ene
Textele istorice: Lector univ. dr. Silviu I. Purece



 
© 2003 - 2017 MUZEUL JUDETEAN VALCEA. TOATE DREPTURILE REZERVATE.     WEBDESIGN: AVANSOFT SRL